Nu doar la nivel înalt s-au format tabere și "bisericuțe", chiar și de Ziua Națională, una în care ar trebui să celebrăm Marea Unirea și românii uniți. Dacă pentru mai-marii țării a fost prilej să-și dispute invitații și locuri la tribuna oficială, cu schimburi aprinse de replici înaintea evenimentelor din Capitală, iată că, la Ploiești, printre oamenii de rând s-au găsit unii care au făcut opine separată.
Sute de persoane au ales să ignore complet parada militară de pe Bulevardul Republicii, doar ca să prindă una dintre cele 3.000 de porții de fasole cu cârnați pregătite cu pilejul Zilei Naționale de Primăria Ploiești.
Evident, între atâția pofticioși, la fel de multe păreri. Odată ajunși în față, unii și-au luat porția vociferând. Principala nemulțumire a fost că aceasta nu a fost însoțită și de un pahar cu vin fiert, care, la așa frig, ar fi mers numai bine cu mâncarea tradițională de 1 Decembrie.
Altcineva s-a plâns că fasolea ar fi veche, deși nici nu apucase să o guste. Iar o doamnă a fost tare dezamăgită că, la împărțirea porțiilor, nu a primit decât una, deși venise pregătită cu o găletușă de smântână.
{gallery}fasole 1 decembrie 2016:::0:2{/gallery}
E păcat, chiar dureros că într-o astfel de zi, cu o însemnătate uriașă pentru români, valoarea unei porții de mâncare o depășește pe cea a 100 de ani de istorie. Este o chestiune de educație. Unii probabil că habar nu au de ce, an de an, tocmai la 1 decembrie ne trezim să celebrăm Ziua Națională a României. Alții s-au obișnuit, pur și simplu, după atâția ani de nevoi, să nu rateze nicio ocazie de a primi ceva gratis. Pentru că, e drept, cât de des mai face țara asta gesturi generoase?