2 în 1: primărie și birt

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Administraţia locală din comuna Jugureni a inaugurat, marţi, noul sediu al Primăriei, într-un fost magazin al cooperativei, modernizat și extins. Într-un corp de clădire a rămas, însă, un magazin, unde localnicii pot găsi inclusiv alcool.

Primul lucru pe care-l observi la noul sediu al Primăriei Jugureni, cum vii dinspre Ploiești, pe drumul de Mizil, e magazinul deschis într-o aripă a clădirii, ce-i drept cu intrare separată de cea a instituţiei publice. Ieri, s-a nimerit să mai vedem și vreo doi cetăţeni ieșind, pe picioarele lor, însă destul de șovăielnic, din acest local. Poate că „birt” e un cuvânt prea dur, însă oamenii locului recunosc că pot cumpăra de acolo și băuturi alcoolice.

Administraţia locală din Jugureni, una din cele mai mici comune din Prahova, a inaugurat marţi noul sediu al Primăriei. Acesta a fost realizat pe spaţiul unui fost magazin al cooperativei, valoarea totală a lucrărilor fiind de 600.000 de lei. Vechea clădire avea 100 de ani și mari probleme la structura de rezistenţă din cauza inflitraţiilor. După mutarea, autorităţile intenţionează să se ocupe și de reabilitarea ei, urmând să amenajeze aici o bibliotecă și un centru de internet. „Este un motiv de sărbătoare al comunei noastre. Am considerat că după 100 de ani ai vechii Primării să avem un sediu nou în care generaţiile de după noi să dăinuiască cel puţin 100 de ani. Având în vedere vechimea, am hotărât în 2009 să facem un pas înainte spre a avea condiţii europene, până la urmă normale”, a declarat primarul comunei, Constantin Marcoceanu. „Acum patru ani, am constatat că sediul este afectat de o boală lungă și grea numită «ciuperca pereţilor» și am hotărât să cumpărăm magazinul cooperaţiei, să-l transformăm în primărie, dar să lăsăm și o bucăţică de magazin, pentru că se obișnuiseră oamenii aici”, a declarat Mircea Cosma, președintele Consiliului Judeţean.

Cu prilejul vizitei, Mircea Cosma a anunţat că localitatea e cuprinsă în mai multe proiecte de modernizare, unul din ele vizând asfaltarea drumului spre Lapoș, celălalt al tronsonului de patru kilometri spre Finţești. Un alt proiect important se leagă de Băile Boboci, care vor reveni de la 1 ianuarie în administrarea Primăriei Mizil și care ar putea impulsiona turismul în zonă și producţia de obiecte artizanale.

Alex Călinoiu

Image