66 de copii orfani din Ucraina, unii dintre ei cu dizabilități, au ajuns azi-noapte în Prahova

66 de copii orfani din Ucraina, unii dintre ei cu dizabilități, au ajuns azi-noapte în Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

75 de refugiați din Ucraina, copii și personal de la un centru de asistență socială din Odesa, au ajuns în Prahova, în noaptea de joi spre vineri. Aceștia reprezintă mai bine de jumătate din cel mai mare grup de copii orfani intrat în România, de la începutul războiului din țara vecină.

UPDATE

****************************************************************

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat vineri că 135 de persoane, dintre care 85 de copii orfani, au intrat în țară, joi, pe la Isaccea, fiind cazați în mai multe județe care s-au oferit să-i găzduiască. Cel mai mare grup a ajuns în Prahova. Este vorba despre 75 de persoane, însoțitori dintr-un centru de asistență socială și 66 de copii orfani, dintre care 59 cu dizabilități pentru care autoritățile trebuie să asigure condiții speciale de găzduire și de îngrijire.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Prahova, Corin Nicola, a declarat, pentru Telegrama, că toate cele 75 de persoane au fost găzduite în spații deja identificate de autoritățile din județ. 31 de copii și patru însoțitori se află la un centru din Băicoi, iar 35 de copii și cinci adulți, la centre ale Asociației pro Vita, din Vălenii de Munte și Posești. Corina Nicola a menționat că, pentru fiecare persoană, a început în primul rând o evaluare medicală, pentru a se stabili de ce fel de îngrijiri au nevoie copiii și însoțitorii lor, urmând ca apoi centrele care i-au primit să anunțe dacă au nevoie de sprijin.

Ministru: Eforturile nu vor râmâne doar pe umerii autorităților locale

"22.610 copii din Ucraina sunt în România, în prezent, din cei 58284 care au intrat în țară, de la începutul crizei. Sunt cu 4.500 mai mulți decât ieri și, de aseară, avem și o nouă categorie. Pe lângă copiii care vin însoțiți de un părinte, în general, pentru că tații au rămas acolo să lupte, sau de un însoțitor legal ori formal, aseară au intrat în țară și copii orfani. Ne ocupăm de toate aceste cazuri specifice și deja le mulțumim autorităților locale care au primit refugiații. Eforturile nu vor fi lăsate doar pe umerii lor. Chiar astăzi s-a discutat, în guvern, decontarea cheltuielilor din bugetul național și prin declanșarea mecanismelor europene", a transmis ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Oficialul a menționat că acești copii sunt preluați fie în centre de plasament, de centre de tip familial ori de asistenți paternali, fie de asociații și organizații care derulează astfel de actviități.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Sursa foto: CJ Prahova

Image