Primul număr al Jurnalului de Drept şi Ştiinţe Administrative, varianta în limba engleză, editat de Centrul de Studii şi Cercetări Juridice şi Socio-Administrative din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, poate fi accesat la www.jolas.ro. Jurnalul este o publicaţie electronică de specialitate care cuprinde articole din domeniul dreptului şi ştiinţelor administrative.
Primul număr al revistei cuprinde opt articole şi abordează teme din domeniul filosofiei dreptului, dreptului european, dreptului internaţional, dreptului administrativ, dreptului muncii. Subiectele tratate sunt Delegarea în dreptul public. Consideraţii critice; Reglementări naţionale privind administraţia publică locală; Montesquieu “Despre spiritul legilor”; Responsabilitatea juridică privind protecţia muncii; Evoluţia reglementărilor legale privind dreptul străinilor de a cumpăra teren în România; Elementele componente ale salariului; Aspecte procedurale privind desemnarea Comisiei Europene; Contradicţii în justiţie.
Următorul număr al revistei va apărea până în data de 20 decembrie şi va cuprinde o parte din lucrările care vor fi susţinute în cadrul Conferinţei Internaţionale “Constituţia şi societatea contemporană”, eveniment ştiinţific ce va avea loc în data de 5 decembrie 2014 la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi va fi organizat de Centrul de Studii şi Cercetări Juridice şi Socio-Administrative şi Asociaţia Română de Drept şi Afaceri europene, dar şi alte lucrări ştiinţifice.