ANM a actualizat, în această dimineață, avertizările meteo de ninsori. Codul galben care trebuia să expire sâmbătă seară a fost prelungit până duminică dimineață. Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș vor fi cele mai afectate județe, potrivit noilor atenționări.
Noul mesaj de avertizare cod galben emis de ANM, în vigoare de vineri, ora 10.00, pentru 48 de ore, anunță că "în Dobrogea, Muntenia, Carpații Meridionali și local în Moldova, sud-estul Transilvaniei și în Carpații Orientali vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula în general 25…40 l/mp. În sud-estul Transilvaniei va ninge, iar în zonele joase de relief din Muntenia și Moldova, la început vor fi precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea pe parcursul zilei de vineri vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviță și ninsoare. În aceste zone, local și temporar, vor fi și intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea. În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent și vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50…70 km/h) și vizibilitate scăzută".
Tot de astăzi, ora 10.00, până duminică dimineață, "în județele Vrancea, Buzău și în zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița și Argeș va ninge abundent (35...50 l/mp) și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h și vor fi perioade în care va fi viscol și vizibilitate scăzută". Pentru aceste zone a fost emis cod portocaliu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!