Meteorologii au actualizat vineri, la prânz, prognozele pentru următoarele 48 de ore și au emis o nouă informare meteo, dar și un cod galben valabil în jumătatea de sud a țării.
Informarea este valabilă până duminică dimineață și anunță că "aria precipitațiilor, în general moderate cantitativ, se va extinde începând din sud-vestul țării. În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, în nordul Moldovei, Banat și Crișana, precum și la munte vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte. Temporar vor fi depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în jumătatea de sud a teritoriului, dar și pe crestele montane, unde ninsoarea va fi temporar viscolită".
Tot de vineri a intrat în vigoare și un cod galben de ninsori, care va fi valabil până sâmbătă, la ora 14.00. Potrivit acestei avertizări, "în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se vor acumula cantități de 15...25 l/mp și izolat peste 35 l/mp. În zona înaltă stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va avea intensificări cu rafale de 65…70 km/h, viscolind și troienind zăpada".
Până sâmbătă după-amiază, "în regiunile sudice și sud-estice temporar vor fi precipitații, predominant ploi, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 55...60 km/h și izolat 70 km/h. Vor fi depuneri de polei pe arii extinse în Muntenia, local în Oltenia și în jumătatea de sud a Moldovei. În nordul Olteniei și al Munteniei, cantitățile de apă vor fi în general de 20...30 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă".