Anunțul făcut de Kaufland România, după amenințarea cu bombă care a vizat magazinul aflat în nordul Ploieștiului

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reprezentanții kaufland România au anunțat miercuri, în jurul orei 10.00, că activitatea în magazinul Kaufland Nord a fost reluată în siguranță, după ce hipermarketul a fost vizat, marți seară, de o amenințare cu bombă care s-a dovedit falsă.

"În cursul zilei de ieri, la magazinul Kaufland situat pe Bd. Republicii, nr. 138, Ploiești, a fost dată o alarmă falsă legată de prezența unei bombe. Magazinul a fost evacuat și verificat imediat de autorități și declarat ulterior în deplină siguranță. Am reluat activitatea în magazin și suntem gata să ne primim din nou clienții", au transmis reprezentanții rețelei, prin intermediul paginii de Facebook.

Aproximativ 150 de persoane au fost evacuate marți, în jurul orei 20.00, din magazin, după ce un bărbat a anunțat, la 112, că acolo, dar și la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, au fost amplasate dispozitive explozive.

Citiți și:   Autorul amenințărilor bombă de la Ploiești este un câmpinean

verificarea hipermarketului s-a încheiat în jurul orei 23.00, autoritățile stabilind că totul a fost o alarmă falsă.

Citiți și:  Ameninţare cu bombă, marţi seară, la Kaufland Nord şi Spitalul Judeţean din Ploieşti. Aproape 200 de persoane au fost evacuate 

Sursa foto: flycams.ro

 

Image