Maternitatea Ploiești a fost dotată, prin intermediul unei sponsorizări făcute de OMV Petrom în urma apelului lansat de Asociația Prematurilor, cu aparatură de ultimă generație necesară pentru salvarea nou-născuților aflați în situații de risc.
"Peste 20.000 de copii se nasc prematur în fiecare an în România, iar Asociația Prematurilor este decisă să depună toate eforturile necesare pentru a-i ajuta pe aceștia să treacă cu bine peste această perioadă dificilă a vieții lor. Un caz urgent a fost identificat recent de Asociație la Ploiești. Astfel, Asociația a lansat în regim de urgență o campanie de strângere de fonduri pentru Maternitatea din Ploiești, care avea nevoie de cel puțin un ventilator pentru prematurii săi", au transmis reprezentanții organizației.
Maternitatea din Ploiești este una dintre cel mai mari din țară, cu până la 80 - 100 de nașteri pe lună. Capacitatea secției este de 15 locuri la prematuri la terapie intensivă și, corelat cu numărul mare de nașteri și cu incidența crescută de naștere prematură în această maternitate, riscul să apară încă un prematur care să necesite ventilație era extrem de ridicat. De aici și urgența achiziționării celui de-al doilea ventilator.
“Aproximativ 10% dintre ei au nevoie de ventilație încă din sala de nașteri, alteori la câteva ore de la naștere, pentru că starea lor se degradează și până vine salvarea pentru transfer au nevoie să fie ventilați. Orice zi pierdută este o viață pierdută”, spunea cu îngrijorare șeful Secției Prematuri Maternitatea din Ploiești
Datorită acestei campanii, anul acesta, cu sprijinul OMV Petrom, Asociația Prematurilor a donat aparatură de ultimă generație pentru nou născuții aflați în situații de risc de la Maternitatea din Ploiești. Au fost achiziționate un ventilator și un umidificator, echipamente care sunt deja funcționale în secția de terapie intensivă neonatală.
“Aceste echipamente sunt vitale pentru acordarea primului ajutor privind respirația și supraviețuirea prematurilor și previne mortalitatea infantilă. Valoarea sponsorizării este de 34.400 Euro, însă dincolo de valoarea sponsorizării apreciez generozitatea și empatia echipei OMV Petrom care a răspuns cu promptitudine apelului nostru umanitar. Sunt un exemplu de umanitate și profesionalism care prețuiesc viața și o susțin”, a declarat Diana Gămulescu, fondator al Asociației.
Noua aparatură medicală stabilizează funcțiile vitale ale prematurilor și contribuie la evitarea riscurilor suplimentare, legate de transferul la alte unități medicale crescând astfel șansele de supraviețuire ale nou născuților prematuri din Ploiești și localitățile învecinate.
Până acum, Asociația Prematurilor a donat 59 de echipamente medicală modernă în 22 de orașe din România și este inițiatoare implementării terapiei „kangaroo care” în 13 maternități din România. Valoarea tuturor proiectelor derulate de Asociația Prematurilor în ultimii 5 ani este de peste 470.000 de euro și au avut impact pentru 7000 de nou-născuți, 1000 de medici, 6000 de părinți și își continua misiunea sa caritabilă și în 2023.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!