Aurora boreală, din nou pe cerul României. Fenomenul a fost vizibil inclusiv în sudul și sud-estul țării. Explicațiile specialiștilor

aurora boreală noiembrie 2023
Sursa foto: Meteoplus
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Lumini roșii s-au văzut pe cer, duminică seară, după lăsarea întunericului. Oamenii s-au gândit imediat la Aurora boreală, un fenomen specific zonelor nordice și rareori vizibil la latitudinea la care se află țara noastră.

 

Luminile roșii au apărut pe cer după ora 19.00, fiind vizibile din nord - Timiș, Arad, Bihor, Alba -, dar și din alte zone ale țării. În mediul on-line există mărturii și imagini din Brăila, Galați, Tulcea, Ialomița, inclusiv din București.

Aurora boreală de duminică seară a fost cea mai strălucitoare și cea mai extinsă pe cerul României din ultimii de 20 de ani cel puțin. Aceasta ar fi fost produsă de o furtună solară care a avut loc acum câteva zile. Specialiștii spun că este posibil ca fenomenul să fie vizibil și luni seară, din țara noastră.

Fenomenul a mai fost vizibil din România în luna aprilie, însă numai în județele din nord-vest și din centrul țării.

 

 

 

 

 

Image