Reprezentanții CJ Prahova și ELNET Security au transmis, luni, un punct de vedere comun referitor la incidente petrecute vineri, în incinta Palatului Administrativ din Ploiești, clădire aparținând Consiliului Județean. Poliția a anunțat, încă de atunci, că în urma sesizării venite din partea unor jurnaliști a deschis dosar penal și efectuează cercetări pentru infracțiunea de lipsire de libertate.
Incidente la evenimentul de lansare a candidaților PNL Prahova. Poliția a deschis dosar penal pentru lipsire de libertate, în urma sesizării unor jurnaliști
„În urma articolelor recente din presă și a verificărilor efectuate la firma de securitate ELNET SECURITY, aflată sub contract la Consiliul Județean Prahova, dorim să clarificăm evenimentele asociate cu incidentul din data de 10.05.2024, în care au fost implicați reprezentanți ai presei.
Consiliul Județean Prahova precizează că evenimentul din data menționată a avut loc în sala Europa, fiind unul de natură privată, fără a fi organizat sau coordonat sub egida CJ Prahova.
ELNET SECURITY, operând în baza unui contract de prestări servicii, avea ca mandat asigurarea securității clădirii CJ Prahova, unde se desfășura evenimentul privat, conform procedurilor și consemnelor stabilite.
În cadrul acestui eveniment, firma de securitate a acționat în limitele responsabilităților sale, reglementând accesul în clădire conform autorizațiilor emise de organizatori.
În contextul celor apărute în presă, ELNET SECURITY face următoarele precizări:
- Față de datele și informațiile apărute în presă, precizăm că niciun angajat al ELNET SECURITY nu a întreprins vreo acțiune în afara consemnului posturilor de control acces.
- Nicio persoană nu a fost agresată, sechestrată sau lezată în vreun fel de către angajații ELNET SECURITY.
- Din imaginile video și relatări ale martorilor prezenți, nu reiese că angajații ELNET SECURITY și-au depășit atribuțiile de serviciu.
- Precizăm că în orice moment, persoanele care doreau să iasă din sediul Consiliului Județean Prahova, puteau să o facă nerestrictiv.
- Evenimentul desfășurat în Sala Europa din incinta Consiliului Județean Prahova a durat aproximativ o oră și jumătate, iar incidentul a avut loc la 15 minute după finalizarea acestuia.
Consiliul Județean Prahova și ELNET SECURITY își exprimă disponibilitatea de a colabora cu instituțiile abilitate și cu toate părțile interesate pentru clarificarea completă a oricăror neînțelegeri și pentru a se asigura că evenimentele viitoare se vor desfășura în cele mai bune condiții”, se arată în comunicatul transmis astăzi prin Biroul de presă al Consiliului Județean Prahova.