Cod galben de ploi însemnate până miercuri seară în aproape toată ţara

Cod galben de ploi însemnate până miercuri seară în aproape toată ţara
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cod galben după cod galben! Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări succesive, care intră în vigoare duminică după-amiază şi ţin până miercuri seară. Această perioadă va fi caracterizată de ploi însemnate, respectiv ninsori abundente în zonele înalte, începând din vestul ţării şi acoperind ulterior aproape tot teritoriul României.

Prima avertizare e valabilă de duminică, de la ora 16.00, până luni la 14.00, în zonele de vest şi nord-vest. În Banat, Crișana, Maramureș și local în nordul și vestul Transilvaniei, temporar va ploua, iar la altitudini de peste 1700 m în Carpații Occidentali și la peste 1200 m în nordul Carpaților Orientali, va ninge și se va depune un strat nou de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși local 20...25 l/mp și izolat 30...35 l/mp, anunţă meteorologii.

De luni, vremea rea se extinde şi pe restul teritoriului (foto). Al doilea cod galben intră în vigoare pe 15 martie de la ora 14.00 şi ţine până miercuri la 20.00, mai arată prognoza ANM.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți (15/16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă. La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea.

Image