Finalul acestei săptămâni aduce un episod de vreme severă, care va afecta aproximativ 20 de judeţe din ţară. Prahova intră sub o avertizare de cod portocaliu de ninsori puternice şi viscol, valabilă în partea de nord a judeţului, respectiv un cod galben în restul teritoriului. În aceste condiţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat mobilizarea efectivelor şi activarea Centrului Județean de Coordonare si Conducere a Intervențiilor şi a transmis o serie de sfaturi pentru populaţie.
Într-un mesaj transmis vineri după-amiază, ISU le recomandă prahovenilor să evite situaţiile extreme şi în primul rând să se informeze cu privire la starea drumurilor, dacă trebuie să facă deplasări ce nu pot fi amânate, şi să verifice din timp autoturismele, cu atenţie sporită la sistemul de încălzire şi, evident, la cele de frânare şi de direcţie şi la anvelope.
"Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile. De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă", a fost mesajul transmis vineri de ISU Prahova.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Alerte cod galben și cod portocaliu de viscol și ninsori valabile în weekend, în aproape 20 de județe
Avertismentul vine în condiţiile în care Administraţia Naţională de Meteorologie estimează precipitaţii abundente în circa 20 de judeţe din România.
VEZI ŞI:
Peste 200 de pompieri mobilizaţi în Prahova, în perioada de cod portocaliu şi cod galben
În acelaşi context, ISU Prahova a mai anunţat că peste 220 de pompieri vor fi constant la datorie în această perioadă.