Se anunță un weekend de foc. ANM a emis, joi, noi avertizări de caniculă. Sâmbătă și duminică, mai mult de jumătate din țară se va afla sub cod roșu.
În România nu au mai fost emise, până acum, alerte cod roșu de temperaturi extreme pentru teritorii atât de extinse și cu durată atât de mare.
Vineri va fi cod portocaliu în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei, unde temperaturile maxime vor fi între 36 și 40 de grade, local chiar mai ridicate.
Pentru sâmbătă și duminică, ANM emite cod roșu de caniculă. Maximele de peste zi vor ajunge la 41 de grade la umbră, iar nopțile vor fi tropicale, la temperaturi de peste 20 de grade Celsius.
Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare, anunță, de asemenea, ANM.
Dozatoare cu apă și puncte de prim-ajutor în Ploiești, în contextul caniculei