În cea de-a treia zi a evenimentelor, duminică, 3 iunie, pe trei iunie, iubitorii de echitație pot asista la un deosebit spectacol ecvestru, care se va derula în intervalul orar 10.00-17.00, în zona Turnului Parașutiștilor din incinta parcului Sălii Sporturilor. Spectacolul va include demonstrații de sărituri peste obstacole, demonstrație de dresaj pe muzică ambientală, plimbări călare pentru public, jocuri și concursuri atractive și un tur de onoare la finalul evenimentului.
Pe parcursul zilei vor continua Târgul de carte, organizat în parcul Nichita Stănescu, în intervalul orar 10.00-18.00, precum și atelierele de creație pentru copii, ce se vor desfășura în intervalele orare 10.30-12.30, respectiv 17.00-19.00, în Centrul Civic.
În tot acest timp, zona de street food rămâne deschisă de la ora 10.00 și până la ora 23.00, pentru toți cei dornici să își petreacă într-un mod cât mai plăcut timpul liber.
La scena amplasată pe esplanada Palatului Culturii va avea loc un adevărat maraton al dansului, aici urmând să se deruleze, începând cu ora 09.00 și până la ora 19.00, Concursul național de dans intitulat “Copilărie în pași de dans”, organizat de Primăria Municipiului Ploiești în parteneriat cu Palatul Copiilor Ploiești, competiție la care vor participa trupe de dans copii sosite la Ploiești din toată țara.
Seara va continua la scena amenajată pe esplanada Palatului Culturii, unde pot fi vizionate două piese de teatru dedicate copiilor, respectiv:
ora 19.00 – Motanul Încălțat - Teatrul “Toma Caragiu” secția pentru copii
ora 20.00 – Rapunzel - Asociația Culturală CREAS.
Seria acestor evenimente se va încheia în mod simbolic cu un moment special, care va avea loc începând cu ora 20.30, când, în cadrul acțiunii Colorăm văzduhul cu baloane, copiii prezenți la scena mai sus amintita vor lansa baloane colorate, simbol al dorințelor și bucuriei copilăriei.