CORONAVIRUS | Măsuri urgente în Prahova pentru creşterea capacităţii de spitalizare

CORONAVIRUS | Măsuri urgente în Prahova pentru creşterea capacităţii de spitalizare
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Autorităţile din Prahova anunţă noi măsuri, aplicabile de marţi, pentru a creşte capacitatea de spitalizare a pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, atât în privinţa cazurilor uşoare şi medii, cât şi a celor care necesită tratament în terapie intensivă. Ca parte din acest plan, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti promite că va repune în funcţiune unitatea mobilă de terapie intensivă primită de la Bucureşti, pe care se câcâie de câteva luni s-o facă operaţională.

Ca urmare a modificărilor discutate luni, judeţul urmează să ajungă la o capacitate de 40 de locuri la teraşie intensivă dedicate pacienţilor cu COVID-19, a anunţat Prefectura Prahova. Inclusiv prin aportul unor privaţi, vor exista 30 de paturi în plus şi pentru internarea pacienţilor cu forme uşoare sau medii ale bolii, a mai anunţat instituţia.

"În data de 19.10.2020, a avut loc o întâlnire la sediul Instituției Prefectului Prahova, cu reprezentanți (directori medicali și manageri) ai unităților sanitare din județ, în vederea identificării și implementării soluțiilor de creștere a capacității de internare și tratare a pacienților confirmați cu virusul SARS-CoV 2. În urma ședinței, conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești (SJUP) și-a luat angajamentul ferm ca, începând cu data de 20.10.2020, unitatea mobilă de Terapie Intensivă, aflată în incita unității medicale, să fie din nou operațională. Unitatea mobilă este dotată cu 12 paturi ATI. De asemenea, au fost identificate soluții și pentru creșterea capacității de internare la secția ATI a Spitalului Municipal Câmpina (spital-suport COVID-19), prin suplimentarea a patru paturi.
Prin aceste măsuri, Prahova ar urma să dispună de 40 de locuri ATI, destinate tratării pacienților cu forme grave ale noului coronavirus. În plus, față de acestea, două unități sanitare private din Prahova și-au anunțat disponibilitatea de a suplimenta capacitatea actuală a spitalelor care tratează pacienți cu SARS-CoV-2 cu încă 30 de paturi pentru cazurile ușoare și medii ale bolii COVID-19", a detaliat Prefectura Prahova.

Image