Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, că 1.987 de persoane au fost confirmate cu Covid, în ultimele 24 de ore, interval în care au fost efectuate 7.005 test, din care 4.812 conform definiției de caz, iar restul la cerere. Până astăzi, 11 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 673.271 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 600.710 pacienți au fost declarați vindecați, iar 16.725 au decedat.
“În intervalul 10.01.2021 (10:00) – 11.01.2021 (10:00) au fost raportate 71 de decese (48 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani. 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, menționează bilanțul transmis astăzi de Grupul de Comunicare Strategică.
În continuare, peste 1.000 de persoane infectate sunt în stare gravă, la Terapie Intensivă, mai precizează documentul citat: “În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.001. Dintre acestea, 1.083 sunt internate la ATI”.
Cele 1.987 cazuri noi confirmate în ultimele 24 de ore au fost raportate astfel:
Nr. crt. |
Județ |
Număr de cazuri confirmate(total) |
Număr de cazuri nou confirmate |
Incidența înregistrată la 14 zile |
1. |
Alba |
12833 |
22 |
1,98 |
2. |
Arad |
14658 |
27 |
1,63 |
3. |
Argeș |
19430 |
79 |
1,74 |
4. |
Bacău |
17239 |
64 |
1,54 |
5. |
Bihor |
18708 |
58 |
2,11 |
6. |
Bistrița-Năsăud |
7726 |
6 |
1,65 |
7. |
Botoșani |
8778 |
18 |
1,58 |
8. |
Brașov |
26546 |
91 |
2,84 |
9. |
Brăila |
8716 |
43 |
1,98 |
10. |
Buzău |
8608 |
22 |
0,98 |
11. |
Caraș-Severin |
6900 |
42 |
2,18 |
12. |
Călărași |
6690 |
32 |
1,52 |
13. |
Cluj |
31972 |
151 |
3,61 |
14. |
Constanța |
27899 |
129 |
3,02 |
15. |
Covasna |
5245 |
10 |
1,12 |
16. |
Dâmbovița |
15521 |
39 |
1,75 |
17. |
Dolj |
16136 |
57 |
1,69 |
18. |
Galați |
17230 |
74 |
2,34 |
19. |
Giurgiu |
6798 |
30 |
1,72 |
20. |
Gorj |
5272 |
17 |
0,74 |
21. |
Harghita |
5471 |
2 |
0,6 |
22. |
Hunedoara |
12295 |
38 |
1,67 |
23. |
Ialomița |
7177 |
22 |
1,85 |
24. |
Iași |
28990 |
68 |
1,51 |
25. |
Ilfov |
26151 |
154 |
5,00 |
26. |
Maramureș |
11604 |
144 |
2,33 |
27. |
Mehedinți |
5240 |
16 |
1,19 |
28. |
Mureș |
15678 |
29 |
1,42 |
29. |
Neamț |
11643 |
26 |
1,44 |
30. |
Olt |
9930 |
21 |
0,71 |
31. |
Prahova |
24803 |
99 |
1,36 |
32. |
Satu Mare |
7377 |
1 |
1,34 |
33. |
Sălaj |
6514 |
9 |
1,67 |
34. |
Sibiu |
17574 |
54 |
1,6 |
35. |
Suceava |
16645 |
11 |
1,52 |
36. |
Teleorman |
8219 |
34 |
1,81 |
37. |
Timiș |
28396 |
158 |
4,13 |
38. |
Tulcea |
5689 |
11 |
1,48 |
39. |
Vaslui |
11043 |
17 |
1,8 |
40. |
Vâlcea |
10331 |
4 |
1,65 |
41. |
Vrancea |
7337 |
18 |
0,65 |
42. |
Mun. București |
108720 |
662 |
4,01 |
43. |
Cazuri noi nealocate pe județe |
3539* |
-622 |
|
TOTAL |
673.271 |
1.987 |
|
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
Suplimentar, în același interval, 399 de persoane au fost reconfirmate pozitiv:
Nr. Crt. |
JUDEȚ |
Probe pozitive la retestare |
1 |
ALBA |
5 |
2 |
ARAD |
11 |
3 |
ARGEŞ |
12 |
4 |
BACĂU |
16 |
5 |
BIHOR |
8 |
6 |
BISTRIŢA-NĂSĂUD |
1 |
7 |
BOTOŞANI |
6 |
8 |
BRĂILA |
4 |
9 |
BRAŞOV |
4 |
10 |
BUZĂU |
3 |
11 |
CĂLĂRAŞI |
4 |
12 |
CARAŞ-SEVERIN |
4 |
13 |
CLUJ |
15 |
14 |
CONSTANŢA |
99 |
15 |
COVASNA |
1 |
16 |
DÂMBOVIŢA |
6 |
17 |
DOLJ |
5 |
18 |
GALAŢI |
13 |
19 |
GIURGIU |
2 |
20 |
GORJ |
5 |
21 |
HARGHITA |
|
22 |
HUNEDOARA |
3 |
23 |
IALOMIŢA |
2 |
24 |
IAŞI |
15 |
25 |
ILFOV |
16 |
26 |
MARAMUREŞ |
14 |
27 |
MEHEDINŢI |
3 |
28 |
MUNICIPIUL BUCUREŞTI |
57 |
29 |
MUREŞ |
13 |
30 |
NEAMŢ |
2 |
31 |
OLT |
10 |
32 |
PRAHOVA |
3 |
33 |
SĂLAJ |
|
34 |
SATU MARE |
1 |
35 |
SIBIU |
6 |
36 |
SUCEAVA |
4 |
37 |
TELEORMAN |
3 |
38 |
TIMIŞ |
14 |
39 |
TULCEA |
2 |
40 |
VÂLCEA |
3 |
41 |
VASLUI |
4 |
42 |
VRANCEA |
|
|
TOTAL |
399 |