CORONAVIRUS | Prahova, aproape fără locuri pentru pacienții Covid. Autoritățile solicită ca alte trei spitale din județ să primească bolnavi testați pozitiv

CORONAVIRUS | Prahova, aproape fără locuri pentru pacienții Covid. Autoritățile solicită ca alte trei spitale din județ să primească bolnavi testați pozitiv
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prahova mai are doar 15 locuri disponibile pentru pacienții infectați cu coronavirus, iar izolatorul de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești este plin cu suspecți care așteaptă rezultatele testelor. În aceste condiții, autoritățile caută soluții, mai precis noi spitale în care să interneze bolnavi Covid.

Izolatorul de la această unitate sanitară este plin în prezent, iar capacitatea de testare a spitalului este depăşită, în condiţiile în care zeci de persoane necesită zilnic testarea pentru noul coronavirus, iar rezultatele întârzie în unele cazuri până la 36 de ore, a spus prefectul.

"Acum sunt 50 de persoane în izolatorul de la Spitalul Judeţean şi nu mai este acum niciun spaţiu pentru cei suspecţi. Asta nu înseamnă că în următoarele două ore, de exemplu, nu se vor elibera două-trei locuri, însă ele vor fi din nou ocupate pentru că sunt zeci de persoane care zilnic trebuie testate", a declarat Cristian Ionescu, pentru Agerpres.

Prefectul a spus că una dintre soluţiile identificate ar fi aducerea la SJU a unui aparat mai performant pentru efectuarea testelor, în acest sens fiind făcute solicitări către Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Prahova, în subordinea căruia funcţionează SJU Ploieşti. Numai că aparatul ar putea ajunge abia la sfârșitul lunii august. Totodată, autoritățile vor cere unor agenți economici din județ să pună la dispoziție spații de cazare pentru pacienții suspecți.

În plus, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 din judeţ, s-au cerut deja aprobări pentru ca alte trei spitale din judeţ să poată primi pacienţi cu forme uşoare ale bolii, fiind vorba despre unităţi sanitare din Breaza, Băicoi şi Floreşti, a mai declarat Cristian Ionescu, pentru sursa citată.

Vineri, managerul Spitalului de Psihiatrie Voila Câmpina, dr. Irina Minescu, a confirmat la rândul său că există posibilitatea ca, de săptămâna viitoare, și în această unitate sanitară să fie aduși bolnavi Covid.

Image