Autorităţile ploieştene au luat măsuri drastice, în încercarea de a preveni o răspândire a coronavirusului COVID-19. Activitatea cu publicul se modifică la nivelul administraţiei locale, cu tot cu modul de acces în sediul Primăriei, instituţiile de cultură îşi suspendă reprezentaţiile, copiii de la creşe trebuie ţinuţi acasă, iar Oborul Ploieşti urmează să se închidă.
Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a susţinut miercuri după-amiază o conferinţă de presă, în care a prezentat ultimele decizii luate la nivelul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, unele dintre ele deja anunţate, precum suspendarea spectacolelor sau a evenimentelor sportive, altele în premieră, precum restricţionarea accesului la ghişee sau închiderea Oborului.
"Sunt măsuri luate pentru a diminua cât se poate de mult participarea cetăţenilor în spaţii publice, în spaţii aglomerate, astfel încât să reducem pe cât posibil riscul de contaminare. După cum ştiţi, pentru tot ce înseamnă activităţi culturale ale Primăriei, respectiv Filarmonică, Teatru, Casa de Cultură «I.L. Caragiale», aceste activităţi au fost sistate până pe data de 31 martie. De asemenea, pe lângă sistarea activităţii din şcoli, până pe data de 22 martie, am dispus prin Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă ca începând de vineri activităţile de creşă de asemenea să fie sistate, până pe aceeaşi dată, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia pe care o vom avea la nivelul municipiului şi la nivelul ţării", a anunţat primarul Adrian Dobre.
Edilul le-a mai recomandat ploieştenilor şi să evite "pe cât posibil" folosirea mijloacelor de transport în comun.
"Am dispus sistarea activităţii din Obor, având în vedere că acolo participau mulţi oameni, atât din municipiul Ploieşti cât şi din localităţile limitrofe. Am făcut inclusiv apel la Jandarmerie pentru a putea fi sigur că toţi cetăţenii sunt informaţi şi să nu participe la activităţile de acolo. Totodată, cluburile pensionarilor care sunt în activitatea ASSC au fost şi ele suspendate, tocmai pentru a evita participarea persoanelor vârstnice la acele activităţi în spaţii închise. În ceea ce priveşte activitatea Primăriei, nu închidem activitatea, dar sunt măsuri care restrâng posibilitatea intrării în instituţie. Fiecare cetăţean care are nevoie de diferite servicii din partea Primăriei se prezintă la intrare, iar acolo personalul care este competent în soluţionarea problemei respective se va prezenta şi va da informaţiile sau va realiza serviciul de care cetăţeanul are nevoie", a mai detaliat primarul municipiului Ploieşti.