Cozi de peste 5 kilometri pe DN 1, în zona montană din Prahova. Se circulă bară la bară, în condiţii de carosabil umed

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliţia Prahova a anunţat, sâmbătă înainte de prânz, că se circulă în condiţii dificile pe mai multe sectoare ale Drumul Naţional 1, pe Valea Prahovei, din cauza valorilor mari de trafic. Pe sensul de urcare s-au format cozi care, împreună, depăşesc 8 kilometri, între Nistoreşti şi Comarnic şi între Poiana Ţapului şi Buşteni.

DN 1, cel mai circulat drum din ţară, conform ultimelor raportări, este la această oră foarte aglomerat. Sunt coloane în mişcare, pe sensul de mers Bucureşti-Braşov, pornind de la kilometrul 102, din Nistoreşti, şi până la kilometrul 107, la Comarnic, precum şi între Poiana Ţapului li Buşteni, între kilometrii 128 şi 131, au anunţat reprezentanţii IPJ Prahova. Aceştia au mai precizat că, la această oră, se circulă "la negru", carosabilul fiind parţial umed.

Ambuteiajele de acum nu sunt nici pe departe o noutate pentru autorităţi. Ele au devenit mai degrabă o tradiţie, în condiţiile în care, de regulă, se circulă bară la bară pe sensul de urcare în ziele de vineri şi sâmbătă, când multă lume merge spre staţiunile de pe Valea Prahovei, iar cozile se repetă, pe sensul de coborâre, începând de duminică, în momentul în care turiştii revin spre case. De fiecare dată traficul se "strangulează" la Nistoreşti şi Buşteni, când se trece de la două benzi pe sens la una singură, dar şi în Comarnic, unde se circulă prin centrul localităţii şi sunt mai multe intersecţii şi treceri de pietoni, şi în Sinaia. Turiştii, oamenii din zonă, autorităţile prahovene şi mai multe asociaţii au solicitat de nenumărate ori investiţii pentru fluidizarea traficului, însă proiectele pentru centuri ocolitoare ale oraşelor Comarnic şi Buşteni şi pentru realizarea unei alternative la DN 1 pe ruta Câmpina - Săcele au fost amânate de mai multe ori de CNAIR, introduse şi scoase de pe lista de priorităţi, în aşteptarea fonduriolor necesare.

CITEŞTE ŞI:

Când stai în ambuteiaj pe Valea Prahovei, gândeşte-te cât de util ar fi fost drumul Câmpina-Săcele! Vezi în ce stadiu e proiectul!

(Foto: arhivă)

Image