Curtea de Apel Paris a refuzat predarea lui Paul Philippe de România, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din țara noastră. Procurorii au anunțat că vor face recurs în această cauză.
Potrivit surselor judiciare citate de News.ro, decizia de miercuri a fost luată pe motiv că unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcţie. Aceasta poate fi considerată o imixtiune în procedura de judecată a instanţelor din ţara noastră, mai precizează sursele judiciare, iar reprezentantul parchetului francez a anunţat că va face recurs în prezenta cauză.
Sursele respective mai spun că elementul straniu din această soluţie este faptul că pare a fi o rejudecare a cauzei de către instanţele din Franţa, care este însă atributul exclusiv al instanţei naţionale, au mai afirmat, pentru News.ro, sursele menţionate.
ANAF scoate la licitație o proprietate din Sinaia a fugarului Paul Philippe al României
Prinţul Paul este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Braşov la 18.12.2020 pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu - pagubă: 9.523.769 euro.
Precizările Ministerului Justiției după arestarea Prințului Paul în Franța
News.ro notează că Prinţul Paul Philippe al României a fost localizat pe teritoriul Franţei, procedura fiind în curs. Autorităţile franceze au solicitat sentinţa de condamnare - fond şi apel - tradusă în limba franceză, condiţii de detenţie şi alte informaţii legate de desfăşurarea procesului penal, iar după o scurtă perioadă în care a fost deţinut în arest preventiv de CA Paris acesta a fost liberat pe cauţiune.