CUTREMUR ROMANIA Un seism puternic s-a produs marţi, la ora 15.16, în sudul României, având o magnitudine de 5,7 grade Richter potrivit INFP. În mai puţin de un sfert de oră au existat trei replici, produse în apropiere, dar la adâncimi mai mici.
Cutremurul de 5,7 grade s-a produs în judeţul Gorj, la o adâncime de 40 de kilometri, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
CUTREMUR ROMANIA La scurt timp, au venit şi trei replici, toate de intensităţi mai mici.
Prima a avut 3,9 grade şi s-a produs la ora 15.21 în aceeaşi zonă seismică, la o adâncime de 12 kilometri, potrivit Centrului European de Seismologie. Următoarele două replici au fost la 15.26 şi la 15.29, la 10 kilometri adâncime, având puterea de 3,4, respectiv 3,5 grade Richter, potrivit sursei citate.
Cutremurul produs marţi după-masă în Gorj este cel mai mare înregistrat în ziua respectivă pe Glob, potrivit datelor CSEM. Singurele seisme care se apropie ca intensitate produse până atunci au avut 5 grade, în Indonezia, respectiv 5,2, în Vanuatu.
Antrerior, luni, în România a avut loc un cutremur de 5,2 grade Richter, produs tot în zona Olteniei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!