Codin Maticiuc, coordonatorul Fundației Metropolis și al campaniei „Spitale publice din bani privați”, a anunțat ce se va întâmpla cu banii strânși din concertul caritabil organizat anul trecut, pentru extidenerea Camerei de Primiri Urgențe de la Spitalul de Pediatrie Ploiești. „Nu credem că spitalul va reuși să facă lucrările dorite prea curând și noi vrem să ne separam total de a mai lucra cu ei”, a declarat acesta, menționând că fondurile vor fi utilizate strict pentru renovare.
În toamna lui 2022, MRS și Fundația Metropolis au lansat campania de strângere de fonduri pentru extinderea CPU de la Spitalul de Pediatrie. Suma adunată din vânzarea biletelor la concertul caritabil organizat vara trecută și dublată apoi de fundație urma să fie folosită pentru finanțarea acestui proiect care nu s-a concretizat nici până acum.
„Dragă Ploiești,
Fundația Metropolis și #spitalepublicedinbaniprivati îți datorează 170.000 euro. Pe scurt, vara trecută compania MRS o organizat un concert caritabil în urma căruia a strâns 85.000 de euro. Eu am dublat suma și astfel 170.000 de euro așteaptă de un an să intre la Spitalul Pediatric Ploiești.
Spitalul a decis ca acești bani să intre într-o extindere a CPU actual (compartiment primiri urgențe). Am așteptat un an de zile ca managementul să autorizeze această construcție și astăzi vă anunț că am decis sa renovam CPU actual. Nu credem că spitalul va reuși să facă lucrările dorite prea curând și noi vrem să ne separam total de a mai lucra cu ei. Vom face renovările fără să mai depindem de autorizarea noului proiect de extindere (în cadrul căruia era prevăzut CPU) și spitalul nu va fi decât beneficiar ca în majoritatea cazurilor de care ne ocupăm”, a anunțat Codin Maticiuc.
VIDEO Concert caritabil, la Ploiești. Banii strânși vor fi investiți în extinderea Compartimentului Urgențe de la Spitalul de Pediatrie
În contextul întârzierilor, acesta vrea să încheie colaborarea cu Spitalul de Pediatrie, aflat în administrarea Primăriei Ploiești. Maticiuc anunță că extinderea nu va mai fi făcută, iar fondurile vor fi direcționate spre lucrări de renovare.
„Am vorbit cu managerul spitalului, doamna Anca Miu, mi-a zis că ei au plătit o expertiză care trebuie depusă la ISU pentru a obține autorizația pentru lucrări. Acum zic că firma a dat țeapă și nu mai răspunde la telefon, deși ei au plătit. Din bani publici. Mă rog, nu îmi dau cu părerea despre firmă, dacă e adevărat sau nu acest lucru, dar eu am zis stop, întrerupem, eu renovez că nu mai pot să stau după tine manager! (...) Vreau să mă dezic de spital, da, ei sunt beneficiarii, vorbim despre ce este de renovat, îi întrebăm ce au nevoie și toamna aceasta ne apucăm de lucrările de renovare, mai târziu nu accept. Am luat atitudine, nu mai aștept. În acest caz a fost ca în 80% din spitalele din țară și în cazul managerilor de spitale. Eu trebuie să cheltui acești bani, nu pot să mai stau încă un an. Înțeleg termenele legale, înțeleg că o autorizație poate dura, dar când tu nu depui expertiza, ISU cum să-ți dea autorizație…”, a spus Codin Maticiuc într-o declarație pentru Ziarul Incomod.
În luna mai, tot Codin Maticiuc lansa un apel către ISU Prahova, făcând public că „Spitalul de Pediatrie Ploiești se află în faza 2 privind obținerea documentației tehnice, pentru care termenul limită a fost 10.04.2024, termen depășit deoarece spitalul, neavând aviz si autorizație de securitate la incendiu întocmește o expertiză specială pentru obținerea avizului și autorizației ISU pentru anexele ce se vor construi/extinde/moderniza.
Imediat după finalizarea fazei 2, va fi transmisă expertiza tehnică către ISU pentru analiză, care sperăm să aibă un rezultat favorabil și să găsim o soluție pentru această întârziere”.
„Rog pe această cale ca ISU să ne fie alaturi si să ne ajute cu soluții constructive în vederea obținerii autorizației de construcție, urmând ulterior ca spitalul să depună documentația pentru avizele finale.
Este extrem de important ca împreună cu Spitalul de Pediatrie Ploiești să începem execuția acestui proiect atât de necesar pentru copiii care sunt tratați în aceleași condiții de aproape un an de zile de la solicitarea spitalului” era mesajul transmis atunci de reprezentantul Fundației Metropolis.
Dr. Anca Miu, managerul unității sanitare, a declarat, pentru Observatorul Prahovean, că au fost obținute toate avizele necesare, mai puțin cel de la ISU Prahova.