Din 8 ianuarie mai pot fi utilizate doar măști medicinale sau FFP 2. Sunt OBLIGATORII și pe stradă

Din 8 ianuarie mai pot fi utilizate doar măști medicinale sau FFP 2. Sunt OBLIGATORII și pe stradă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În Monitorul Oficial a fost publicat, vineri seară, ordinul comun al ministrului Sănătății și ministrului Afacerilor Interne, referitor la tipurile de măști de protecție permise începând din 8 ianuarie. Documentul interzice utilizarea măștilor din material textil.

 

“Începând cu data de 8.01.2022 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție doar de tip medical cu 3 pliuri sau FFP2 (N95), astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise. În înțelesul prezentului ordin sunt considerate neconforme măștile care sunt confecționate din material textil și/sau plastic”, prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial.

Documentul citat stabilește și excepțiile de la această măsură:

“a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

b) persoanele care sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;

f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive;

g) persoanele cu dizabilități cognitive.”

De asemenea, “persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, după evaluarea riscului efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot fi exceptate de la măsura prevăzută la art. 1 la locul de muncă”.

Triajul epidemiologic, obligatoriu

“Pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure, la intrarea în sediu, efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin”, mai menționează ordinul emis de cei doi miniștri și publicat în Monitorul Oficial.

Ministrul Sănătății: “Nu există niciun fel de impunere a utilizării unor măști scumpe”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat asigurări, zilele trecute, că nu va fi impusă utilizarea unor măști scumpe. “Am văzut că declaraţiile mele sau ale altor membri ai guvernului au fost preluate puţin ciudat; masca pe care o port eu, care este similară cu aceasta, este masca medicală cu trei straturi, nu e niciun fel de mască deosebită, ea este recomandată; dar, sigur că cine doreşte poate să utilizeze şi alte tipuri de măşti, cum sunt cele FFP2, o mască cu nivel mai înalt de filtrare. Asta nu înseamnă că cineva impune în vreun fel acest tip de mască; deci, nu există niciun fel de impunere, este vorba doar de trecerea de la măştile textile, care, mai ales, în condiţiile în care această boală se transmite prin intermediul aerosolilor, sunt foarte puţin eficiente sau ineficiente, către uniformizarea utilizării, cu toate că ea cred că e utilizată de, probabil de marea majoritate a cetăţenilor. (…) Aceste măşti medicinale, care, în momentul de faţă, nu sunt nici scumpe, cred că sunt accesibile, sunt mult mai utile pentru că ele constituie o barieră eficientă în calea transmiterii. Cred că nu este vorba de o restricţie, asta este prezentată ca o restricţie. Nu este vorba de o restricţie, este vorba pur şi simplu de o perioadă limitată de timp, de utilizare a acestor măşti acolo unde există, ştiu eu, aglomeraţie sau există activitate care presupune interacţiuni cu alte persoane”, a declarat ministrul.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ (domo.ro)

 

Image