Încă o tânără din Ialomița este anchetată de polițiștii din Ploiești după ce a pretins că strânge bani în numele unei asociații

înșelăciune ploiești asociații
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O tânără este acuzată de înșelăciune după ce a fost surprinsă de polițiști apelând la mila trecătorilor pentru a strânge bani, pretinzând că adună fonduri în numele unei asociații. S-a dovedit că totul era, de fapt, o minciună care ascundea o înșelătorie.

„La data de 16 mai a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au observat în parcarea unui centru comercial din municipiu o femeie care solicita bani trecătorilor.

Din verificări s-a stabilit faptul că femeia are 20 de ani, din județul Ialomița, iar sub pretextul că ar face parte dintr-o asociație regională pentru surdomuți și probleme de handicap, apela la mila trecătorilor, deși cele susținute de aceasta nu erau reale.

Tânăra a fost condusă la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor”, a anunțat Poliția, menționând că femeia este anchetată pentru înșelăciune.

Un caz similar a fost înregistrat și în cursul lunii martie.

 

 

Image