Șapte oameni implicați într-un groaznic accident produs în Prahova. O victimă a fost găsită încarcerată

accident aprostolache victime
Sursa foto: ISU Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Două mașini în care se aflau șapte persoane au fost implicate într-un accident care a avut loc vineri seară, pe DJ102C, la Apostolache. Patru dintre ocupanții autovehiculelor au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre victime fiind găsită încarcerată între fiarele mașinii.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Apostolache cu o autospecială de stingere și cei din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați cu o autospecială de stingere (dotată cu modul de descarcerare) și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost trimisă și o ambulanță SMURD - Terapie Intensivă Mobilă.

„În evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și cei 7 ocupanți ai acestora, dintre care unul a fost încarcerat (imobilizat la nivelul membrelor inferioare), aflat în stare de conștiență. 
 
Victima a fost descarcerată, fiind transportată la spital de echipajul ambulanței SMURD de terapie intensivă mobilă, sosită și aceasta la locul accidentului. Alte 3 victime au fost asistate medical la fața locului”, a informat ISU Prahova. Ulterior, și una dintre aceste persoane a fost transportată la spital.

După primele verificări la locul evenimentului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat de 31 de ani. În urma producerii accidentului, au fost duși la spital, pentru îngrijiri emdicale, șoferul de 31 de ani și un tânăr de 24 de ani. 

Potrivit IJP Prahova, niciunul dintre conducătorii auto implicați nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

 

Image