Un șofer din Comarnic este cercetat penal după ce, ieri după-amiază, polițiștii care acționat pe DN1 l-au tras pe dreapta și au constatat că acesta se urcase la volan sub influența drogurilor.
“La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 16:45 polițiștii din cadrul Poliției orașului Bușteni, în ce timp ce executau atribuțiile de serviciu, pe DN1 la Km 127+900 M au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din orașul Comarnic.
Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe cu efect psihoactiv în organism, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevare de mostre biologice”, a anunțat IJP Prahova.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.