Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 36 de controale, în Ploieşti, Bărcănești, Balta Doamnei și Florești, la deţinători legali de arme şi muniţii din categoria celor letale, cu scopul de a descoperi și combate fapte de natură penală şi contravenţională privind respectarea prevederilor legale pe această linie. În urma verificărilor efectuate, au constatat zece infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și una pe linia protecției mediului, de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, anunță IJP Prahova.
În total, în urma acestei acțiuni au fost indisponibilizate 14 arme neletale din categoria celor supuse autorizării, o armă letală și 97 de cartușe neletale.