Un camion care transporta oi s-a răsturnat pe DN1A, pe raza comunei prahovene Măneciu. În urma accidentului, 100 de animale au murit, iar 40 au suferit răni.
Accidentul s-a produs luni noapte, pe Drumul Naţional 1A. Un camion care transporta oi s-a răsturnat pe parte într-o curbă, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Şerban Cantacuzino" al judeţului Prahova.
100 de oi au murit, iar 40 au fost rănite după ce un camion s-a răsturnat pe DN1A
Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii ISU Prahova, în camion se aflau în total 436 de animale vii, dintre care 296 au fost extrase în siguranţă. 100 de oi au murit în urma accidentului, iar 40 au fost rănite, potrivit sursei citate.
ISU Prahova a mobilizat la faţa locului, în urma apelului primit la 112, o mașină de stingere și o ambulanţă SMURD.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!