11 persoane reținute, după perchezițiile la bătăușii din Ploiești. Toate au interdicție să părăsească municipiul

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

11 persoane au fost reținute în urma perchezițiilor derulate luni, la persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, încăierare, loviri sau alte violențe, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase. Pentru toate, s-a luat măsura cercetării sub control judiciar, cei 11 având și interdicție să părăsească municipiul, potrivit reprezentanților IJP Prahova.

 

Citiți și:   VIDEO - Bâte, săbii și cuțite, găsite de polițiști în locuințele bătăușilor din Ploiești. Imagini de la perchezițiile de luni  

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au efectuat, luni, 13 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, încăierare, loviri sau alte violențe, amenințare și port fără drept de obiecte periculoase.  Persoanele bănuite ar fi fost implicate, în luna mai, în două scandaluri în spațiul public, în care au fost folosite obiecte contondente interzise la deținere și care s-au soldat cu rănirea a cinci persoane.

La adresele vizate de percheziții au fost ridicate obiecte care ar fi fost utilizate în conflictele pentru care sunt cercetați (bâte, topoare, crose, sabii, cuțite etc).

 

Image