Tribunalul Prahova a decis, miercuri, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru 15 din cei 18 inculpați din dosarul Romprest. Hotărârea nu este definitivă. La sfârşitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploieşti într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter. În cazul omului de afaceri, anchetatorii au dispus continuarea cercetărilor într-un dosar separat. În 19 mai, Tribunalul Prahova a emis un mandat internaţional de urmărire pe numele lui Walter Florian, el fiind dat în consemn începând din 6 mai. Anterior, judecătorii Tribunalului Prahova au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele omului de afaceri.
Cele 18 persoane din dosarul care a avut termen miercuri sunt acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat. Printre acestea se numără și Nicolae Capră, unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti.
În acest dosar, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente.