19 tone de cupru, indisponibilizate de polițiștii din Prahova

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Prahova au indisponibilizat, în această săptămână, peste 19 tone de cupru, transportate cu un camion şi efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prin care s-ar fi cauzat un prejudiciu de peste 300.000 de lei.

Autovehiculul care transporta deşeurile neferoase reciclabile a fost oprit de poliţişti, pentru control, pe DN 1, pe raza municipiului Ploieşti.

În urma verificării efectuate, a reieşit că marfa era însoţită de documente emise de o societate comercială cu sediul într-o comună din judeţul Ilfov, iar încărcarea camionului s-a realizat de la sediul unei alte firme din judeţul Ilfov. Din cercetări a rezultat că societatea emitentă a documentelor de însoţire a cuprului ar fi o firmă fantomă, care, de la înfiinţare şi până în momentul verificării, nu ar fi efectuat nicio activitate comercială la sediul social declarat ori la punctul de lucru.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 311.000 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar cele 19.080 de kilograme de cupru au fost indisponibilizate.

Image