Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 548 de persoane, 79 de autovehicule și 47 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
În perioada 13 – 20 iulie a.c., au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 328 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Poliţiştii români au pus în aplicare 24 de mandate europene de arestare, au depistat 124 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 7 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 26 de documente și au fost găsite 64 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare, a mai anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Totodată, 220 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 32 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, alte 21 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 4 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 15 autovehicule și 21 de documente căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.