A furat 100 de pachete de țigări, dar a ajuns după gratii tot fără tutun

furt țigări reținut
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

 Un prahovean din Ciorani a fost reținut de polițiști, vineri, fiind bănuit că este autorul unui furt petrecut acum două zile, în zona centrală a Ploieștiului. 100 de pachete de țigări au fost sustrase, atunci, din incinta unei societăți comerciale.

"La data de 24 iunie a.c., polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Ploiești au identificat persoana bănuită în cadrul unui dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

În fapt la data de 22 iunie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că din incinta unei societăți comerciale, din zona centrală a municipiului Ploiești ar fi fost sustrase 100 de pachete de țigări.

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au reușit, la scurt timp, identificarea și ulterior depistarea persoanei bănuite, ca fiind un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Ciorani", au detaliat reprezentanții IJP Prahova.

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul unității de poliție, unde a recunoscut fapta comisă și a decis să înapoieze pachetele de țigări persoanei păgubite. Gestul nu l-a scăpat, însă, de arest. În urma probatoriului administrat, față de bărbatul din Ciorani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Ploiești continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image