Accident în miez de noapte, la Urlați, provocat de un șofer beat 

accident urlați
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr aflat sub influența alcoolului s-a oprit cu mașina într-un gard de pe marginea drumului. Șoferul a fost rănit în accident. Evenimentul a avut loc pe str. 1 Mai din Urlați.

 

"La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza orașului s-ar fi produs un accident rutier.

Deplasați la fața locului polițiștii au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 32 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Mai, din direcția Urlați către Albești Paleologu la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un gard al unui imobil.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere faptul că acesta a suferit vătămări corporale, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale dar și pentru prelevare de mostre biologice de sânge", au precizat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA

Image