Accident cu 3 maşini la Boldeşti-Scăeni. ISU Prahova a trimis descarcerarea

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O femeie a suferit un traumatism-cranio cerebral, după ce a fost implicată într-un accident rutier produs sâmbătă, în jurul prânzului, pe Drumul Naţional 1A, în Prahova. Trei maşini au intrat în coliziune, iar ISU Prahova a trimis la faţa locului un echipaj de descarcerare.

Trei vehicule, în care se aflau în total cinci persoane, au fost implicate în accidentul produs în Boldeşti-Scăeni, pe DN 1A, sâmbătă în jurul orei 11.30. Potrivit primelor cercetări, se pare că a fost vorba despre o tamponare faţă-spate. Martorii au sunat la 112 şi au povestit că două persoane nu mai reuşeau să iasă dintre fiarele contorsionate ale maşinii, astfel că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la faţa locului un echipaj de descarcerare, alături de o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă și o autospecială de lucru cu apă și spumă. Până la urmă, victimele au reuşit să iasă din vehicule, fără să mai fie nevoie de descarcerare, toate fiind conştiente, o singură persoană fiind rănită mai grav. Este vorba despre o femeie în vârstă de 55 de ani, care suferise un traumatism cranio-cerebral şi a fost preluată de echipajul de terapie intensivă, au anunţat reprezentanţii ISU.

Traficul rutier pe DN 1A nu a fost afectat prea mult în urma acestui accident, au mai precizat autorităţile.

Image