Două mașini au fost implicate într-un accident produs pe DN1B, pe raza localității Valea Călugărească. Unul dintre șoferi a fost rănit, având nevoie de îngrijiri medicale.
Poliția a anunțat că evenimentul s-a produs în jurul orei 11.30, iar Traficul rutier este restricționat pe banda nr. 1 a sensului dinspre Buzău către Ploiești.
"Polițiștii s-au deplasat la fața locului identificând persoanele implicate în accident ca fiind doi bărbați cu vârstele de 55, respectiv 70 de ani.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 70 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", a mai precizat IJP Prahova.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ