Accident cu victimă pe DN1A, la Boldești-Scăeni. Unul dintre șoferi ar fi fost drogat

accident șofer drogat
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Trei mașini au fost implicate într-un accident produs miercuri după-amiază, pe DN1A, în zona Boldești-Scăeni. Un conducător auto a fost rănit în urma impactului. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că unul dintre șoferii implicați ar fi drogat, rezultatele de laborator urmând să stabilească exact dacă acesta conducea sau nu sub influența unor substanțe interzise.

 

"La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1 A, în orașul Boldești Scăeni a avut loc un accident rutier. 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că impactul a avut loc între un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, circulând pe direcția Vălenii de Munte către Ploiești, și un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, care circula din sens opus. 

Ulterior impactului celor două, cel din urmă a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani. 

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 41 de ani. 

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", a informat, inițial, IJP Prahova. 

Ulterior, polițiștii au precizat că, în cazul conducătorului auto în vârstă de 25 de ani, în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. "Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise", a precizat Poliția.

 

Image