Accident în Ploiești, provocat de un băiat de 14 ani care a furat mașina părinților. Fratele băiatului a fost rănit - UPDATE

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un autoturism a lovit, marți seară, în jurul orei 23.00, o mașină parcată în zona intersecției Malu Roșu cu Traian, după care a avariat și o conductă de gaze. Conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției.

Cel puțin bizar este cine se afla la volanul mașinii care a provocat accidentul. În această dimineață, IJP Prahova a anunțat că șofer ar fi fost un minor de 14 ani, din Ploiești, care ar fi luat mașina fără știrea părinților.

În plimbare l-a luat și pe fratele lui geamăn, care a fost rănit, de altfel, în urma impactului.

Poliția anunță că, în urma evenimentelor de marți seară, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și furt.

UPDATE - Băiatul de 14 ani care a provocat accidentul din Malu Roșu, cercetat și pentru că a fugit de la locul accidentului

 

Foto cu caracter ilustrativ

Image