Un tânăr din Valea Călugărească a murit, azi-noapte, într-un accident petrecut pe un drum din comună. Acesta se afla pe un motociclu pe care nu a mai reușit să-l controleze, intrând într-un șanț și izbindu-se, apoi, de un cap de pod. Cercetările au scos la iveală că bărbatul nu avea permis, iar vehiculul fusese sustras.
"Noaptea trecută, în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe DC 63, în comuna Valea Călugărească, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un tânăr care conducea un motociclu.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde, din verificări, s-a stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Valea Călugărească, în timp ce conducea un motociclu, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, ar fi intrat în șanțul de scurgere a apei pluviale, ulterior acroșând un cap de pod.
În urma evenimentului rutier, tânărul a fost declarat decedat de echipajul medical sosit la fața locului.
Un copil de 1 an și 9 luni, ținut în brațe de mamă, a murit după ce mașina în care erau a lovit un cap de pod. Șoferul era băut și avea permisul suspendat
Din cercetări, s-a stabilit faptul că persoana în cauză nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motociclul fusese sustras din fața unei locuințe, pentru a-l conduce", au precizat, vineri dimineață, reprezentanții IJP Prahova.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, furt în scop de folosință și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.