Un accident grav, soldat cu decesul unei persoane și rănirea gravă a alteia, a avut loc miercuri dimineață, pe DN1, pe raza localității Ciolpani.
Potrivit Poliției, tragedia s-a produs în jurul orei 8.30. Din primele verificări, polițiștii au constatat că un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, după care a intrat în coliziune cu un pom, din afara părţii carosabile.
Pompierii militari au început procedura de descarcerare a celor două victime, în vârstă de 23 de ani.
Din nefericire, șoferul a fost declarat decedat.
Cea de-a doua victimă este o tânără, de asemenea, în vârstă de 23 de ani. Aceasta a fost rănită.
FOTO 📸 Cinci victime, inclusiv copii, în urma unui accident produs pe DN1
Circulația rutieră este restricționată pe prima bandă a sensului de mers către București, iar valorile de trafic sunt ridicate, a anunțat centrul Infotrafic.