Un bărbat de 43 de ani, din Ploiești, aflat sub influența alcoolului, a fost implicat, sâmbătă seară, într-un accident produs pe Șoseaua Nordului. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.
„Aseară, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe Șoseaua Nordului s-a produs un eveniment rutier între două autoturisme, soldat cu pagube materiale.
Ajunși la fața locului, polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, iar în urma acesteia, pentru unul dintre conducătorii auto, un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Ploiești, aparatul a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, a anunțat, duminică, IJP Prahova.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Foto cu caracter ilustrativ (magazinsalajean.ro)
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!