Accident pe DN1A, în Lipănești. Un șofer și doi pasageri au ajuns la spital

accident lipanesti dn1a
Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În accident au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbați în vârstă de 53, respectiv 57 de ani.

„Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 53 de ani.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 57 de ani, a unui bărbat de 53 de ani și a unei femei de 57 de ani.

Aceștia au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, au precizat reprezentanții IJP Prahova. 

În urma testării celor doi conducători auto, polițiștii au stabilit că niciunul dintre aceștia nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Image