Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier produs în Slobozia. Au fost implicate trei autoturisme și cei șase ocupanți.
Potrivit ISU Ialomița, la locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale SAJ Ialomița.
În urma impactului toate cele șase persoane au fost evaluate de către echipajele medicale aflate la fața locului, ulterior două dintre acestea, conștiente și cooperante au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații suplimentare.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
PLOIEȘTI. Pompierii au aflat cauza probabilă a incendiului care a distrus mai multe magazine din cartierul Mihai Bravu
Foto ISU Ialomița