Un bărbat aflat la volanul unui autoturism, circulând pe strada Horia din Ploiești, a lovit un automobil parcat.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Băicoi, la data de 7 decembrie, în jurul orei 05.00, au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Horia, din oraș a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că impactul a avut loc între un autoturism parcat pe stradă și un altul condus de un bărbat de 28 de ani, din județul Iași.
Potrivit IPJ Prahova, în urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, acesta a indicat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.
Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier produs pe raza localității Priseaca
Foto ilustrativ, portalsm.ro