Un bărbat de 50 de ani a murit, duminică dimineață, în timp ce se afla la volanul microbuzului cu care transporta aproximativ 15 pasageri. Autovehiculul său a ieșit de pe șosea și a intrat într-un șanț. Din fericire, niciunul dintre călători nu a fost rănit în accident.
Accidentul a avut pe DJ 101F, în comuna Dumbrava.
ISU Prahova a anunțat că șoferul a fost găsit în stop cardio-respirator, fiind declarat decedat de SAJ.
"În această dimineață, pe DJ 101 F, în afara satului Dumbrava a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un microbuz care transporta pasageri.
Din primele verificări a reieșit faptul că, șoferului microbuzului, un bărbat în vârstă de 50 de ani i s-ar fi făcut rău, pierzând astfel controlul direcției de deplasare, ulterior intrând în șanțul aferent sensului său de deplasare.
În urma evenimentului rutier, pasagerii nu au suferit vătămări corporale.
Conducătorul auto a fost resuscitat de echipajul medical sosit la fața locului, fără rezultat, ulterior fiind constatat decesul acestuia", au detaliat și reprezentanții IJP Prahova.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ