Trei accidente au avut loc joi dimineaţă, în interval de câteva minute, pe A3, în dreptul comunei prahovene Râfov, din cauza poleiului de pe carosabil. Au fost implicate şapte autoturisme şi un autotren, cu 11 pasageri în total.
Primul anunţ la numărul de urgenţă 112 a venit în jurul orei 8.20, anunţând o tamponare în lanţ, pe sensul de mers către Ploieşti. Ulterior, şi pe celălalt sens s-a produs un accident, nu departe de primul, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. N-a durat mult şi a apărut şi o a treia coliziune. În urma celor trei accidente, traficul rutier pe tronsonul Bucureşti - Ploieşti a fost restricţionat, desfăşurându-se în această zonă pe câte o bandă în fiecare sens.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a trimis la faţa locului autospeciale pentru descarcerare şi transport de personal şi victime multiple şi o ambulanţă SMURD. Reprezentanţii ISU au anunţat că în primul accident au fost implicate 4 autoturisme, cu 7 ocupanţi, , în cel de-a doilea au fost două autoturisme şi tot atâtea persoane implicate, iar în cel de-al treilea s-au ciocnit o maşină şi un autotren, de asemenea tot cu doi pasageri. Toate persoanele au fost asistate la locul evenimentului, au mai anunţat reprezentanţii ISU Prahova, care au specificat că în zonă este polei pe suprafaţa carosabilă.