O adolescentă a fost bătută într-un parc din Ploieşti de către tatăl unui copil cu care fata avusese un conflict.
Potrivit IPJ Prahova agresorul a fost reţinut în urma incidentului. Poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie cu privire la faptul că, în timp ce se afla în parcul Coral din municipiul Ploiești, a observat două persoane care aveau un conflict.
„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din verificări stabilindu-se faptul că o minoră de 16 ani ar fi fost lovită în zona feţei şi în zona abdomenului de tatăl unui alt minor, de 8 ani, cu care anterior tânăra ar fi avut un conflict spontan. Tânără a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", transmit reprezentanții IPJ Prahova.
Bărbatul de 42 de ani din municipiul Ploieşti a fost identificat şi dus la audieri. Ulterior el a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.
Bărbat reținut de DIICOT Ploiești pentru infracțiuni sexuale. Victima este o adolescentă de 16 ani cu care avusese o relație