Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al IJP Prahova au definitivat cercetările într-un alt dosar penal și l-au înaintat unității de parchet cu propunere de emitere a rechizitoriului și sesizarea instanței competente să soluționeze cauza, cu privire la un ploieștean de 51 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă continuată (15 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (28 acte materiale).
"}n calitate de agent de vânzări la o firmă de produse medicinale din plante, în perioada ianuarie-martie 2016 și în luna noiembrie a anului 2016, și-ar fi însușit suma totală de 5.386,74 lei din încasările pe care trebuia să le predea societății angajatoare, cât și din contravaloarea mărfurilor pe care nu le-a livrat unui client. După ce a livrat marfă, agentul de vânzări ar fi încasat contravaloarea acesteia, a completat exemplarul albastru al chitanțelor cu numele real al clientului și suma de bani încasată, iar pe exemplarul roșu al chitanței, pe care l-a depus la casieria punctului de lucru, a completat în fals o sumă de bani diferită și uneori, numele altor clienți, falsificând în acest mod un număr de 15 chitanțe, prin care și-a însușit diferențele de bani în valoare totală de 5.176,10 lei. De asemenea, s-a constatat că inculpatul a falsificat parțial 15 borderouri de încasări, în sensul că a menționat în acestea chitanțele falsificate și alte sume de bani decât cele încasate în realitate. Cu altă ocazie, acesta și-ar însușit marfă în valoare de 210,64 lei, pe care a ridicat-o din gestiunea depozitului, cu scopul de a o livra unui client", explică IJP Prahova.
Oamenii legii au definitivat cercetările și în cazul unui tânăr de 25 de ani bănuit de evaziune fiscală. În calitate de administrator al unei societăți comerciale, acesta "ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale de la societăți fantomă, în scopul de a se sustrage de la plata către bugetul consolidat al statului a TVA şi a impozitului pe profit, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 780.305 lei - recuperat. Dosarul penal a fost înaintat unității de parchet pentru a dispune în cauză", precizează IJP Prahova.