Agent Green a anunțat că miercuri a sesizat DNA, prin plângere penală, cu privire la condițiile în care au fost făcute unele lucrări pe pe domeniul schiabil Sinaia. Demersul vine la câteva săptămâni după ce ONG-ul a publicat primele acuzații pe acest subiect, susținând că amenajările sunt ilegale.
„Am depus la DNA plângerea penală împotriva domnului Primar al Orașului Sinaia, Vlad Ghoerghe Oprea, doamna director a APM Prahova, Maria – Mihaela Duță, domnul director al Parcului Natural Bucegi ing. Colțoiu Alexandru Nicolae, a doamnei biolog Friciu Beatrice, membri consiliului științific al parcului Național Bucegi, cu complicitatea reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu, pentru realizarea în zona de management durabil a Parcului Natural Bucegi, la solicitarea Primarului Orașului Sinaia, dl Vlad Gheorghe Oprea și cu avizul Parcului Natural Bucegi și al APM Prahova, lucrări de construire a unui teleschi, proiect intitulat «Construire instalaţie de transport pe cablu tip teleschi pe domeniul schiabil din staţiunea Sinaia ce deserveşte pârtia Lăptici». Suplimentar, fără existența unor acte de reglementare, au fost construite pârtii de schi și mai multe drumuri”, susțin cei de la Agent Green, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a organizației.
La începutul lunii octombrie, când ONG-ul a atras atenția asupra ilegalităților despre care susține că au fost comise la Sinaia, primarul stațiunii, Vlad Oprea, acuza la rândul său că reclamațiile ar avea la bază interesele unor oameni.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!