Două autoturisme au intrat în coliziune, joi seară, pe DN1, la Comarnic, după ce alte două mașini au fost implicate într-un accident rutier, soldat și cu victime, petrecut la Azuga.
În evenimentul rutier produs în jurul oreri 19.20 au fost implicate două autoturisme și cei patru ocupanți ai acestora, printre care se afla și un minor. Toate persoanele iau fost asistate medical la fața locului de către echipajele medicale si paramedicale și, ulterior, au refuzat transportul la spital.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
În urma impactului, una dintre mașini a ieșit în afara carosabilului și s-a oprit într-un șanț.
FOTO 📸 Accident pe DN1, la Azuga